Clados™

Totuşi cei mai mulţi oameni se dovedesc vinovaţi de două păcate: ura şi slăbiciunea; sau, atunci când le merge bine îşi dispreţuiesc prietenii, sau când prietenii sunt în necaz, îi părăsesc. Aşadar pe acela care în amândouă împrejurările se va arăta serios, statornic, neclintit în prietenie trebuie să-l preţu-im deoarece astfel de oameni sunt rari şi aproape divini. Se cuvine să alegem un prieten deschis apropiat de un deplin acord cu noi, adică având aceleaşi înclinări ca şi noi. o însuşire a omului bun, pe care îl putem numi şi înţelept, să observe aceste două reguli de prietenie:  mai întâi să nu existe în ea nici o urmă de minciună;  în al doilea rând, nu numai să respingă acuzaţiile nedrepte aduse de cineva, dar nici el însuşi să nu fie suspicios. Aici se ridică o întrebare mai grea dacă uneori trebuie să preferăm prietenii demni de prietenie, celor vechi. Prietenilor noi însă, dacă ne fac să sperăm, întocmai ca plantele neînşelătoare, că vor da rod, nu trebuie să fie respinse nici ele, totuşi cele vechi trebuie să-şi păstreze averea. De obicei valoarea prieteniei trebuie să o judecăm atunci când caracterul, s-a format şi persoana s-a maturizat; dacă unii, în prima tinereţe, au fost pasionaţi de vânătoare sa de jocul cu mingea, nu trebuie pentru asta să aibă drept prieteni intimi pe cei pe care i-au preţuit atunci fiindcă aveau şi ei aceeaşi pasiune. De asemenea, în prietenie se poate recomanda, pe bună dreptate, ca o afecţiune fără măsură – ceea ce se întâmplă foarte des – să nu stea în calea unor interese deosebite ale prietenilor. Prietenia se strecoară, nu ştim cum, în viaţa tuturor şi nu îngăduie nici un fel de existenţă să se lipsească de ea.